descompunere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (descompune)

1. acțiunea de a (se) descompune.
2. reacție chimică în urma căreia o substanță cu o structură mai complicată trece în substanțe cu molecule mai simple sau în elementele din care era compusă.

descompunere

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT descompositio
2. FR décomposition; désagrégation
3. EN decomposition; disintegration
4. DE Zersetzung; Abbau
5. RU рaзложение; рaспaд
6. HU (szét-, fel)bomlás, (meg)romlás

descompunerea pulpei tuberculilor de cartof

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT Pythium ultimum
2. FR pourriture aqueuse de la pomme de terre
3. EN watery wound rot of potato
4. DE Wurzelfäule der Kartoffel
5. RU водянистaя rниль клубней кaртофеля
6. HU burgonya-gyökérfekély

putreziciune; descompunere

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT caries
2. FR pourriture
3. EN decay; putridity
4. DE Fäulnis; Zersetzung
5. RU rниене; рaспaд
6. HU rothadás, szétesés; rothadó, bomló anyag

ablativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. care poate suferi ablațiuni (transformarea progresivă a unui material prin descompunere, fuziune, vaporizare, sublimare, eroziune).

amonificare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. ammonisation)

1. proces de formare a amoniacului prin descompunerea proteinelor și a altor compuși organici din sol sub acțiunea microorganismelor.

amonoliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ammonolyse)

1. descompunere a combinațiilor cu amoniac.

analiză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analyse, gr. analysis)

1. metodă științifică de cercetare a realității, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părțile lor constitutive.
2. examinare amănunțită a unei probleme, opere literare, a unui text.
3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.
4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele și aplicațiile lor.
5. descompunere a unei substanțe, pentru a-i stabili compoziția chimică.
6. ~ corticală = funcție a cortexului prin care se desprind însușirile generale și cele specifice ale obiectelor și fenomenelor.

atmosferizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (atmosferă + -iza)

1. dezvoltare și descompunere a rocilor sub influența agenților atmosferici.
2. (fig.) stare de spirit care se creează în jurul cuiva, a ceva.

autotipie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autotypie)

1. procedeu fotochimic de executare a unui clișeu într-o singură culoare, nuanțele de umbră și lumină fiind reduse prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii.
2. clișeul obținut.