Parte de vorbire: s.f.
Origine: (descumpăni)
1. faptul de a (se) descumpăni, de a-și pierde echilibrul moral sau mintal; dezorientare, dezechilibrare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déboussolé)
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déconcerter)
1. a face să-şi piardă cumpătul, siguranţa de sine; a dezorienta, a descumpăni.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dérouter)
1. a zăpăci, a încurca; a dezorienta, a descumpăni; a înşela.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. décourager)
1. refl., tr. a aduce pe cineva în stare de a-şi pierde curajul; a demoraliza, a descumpăni.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. désemparé)
1. (despre nave, avioane) care a suferit avarii; care nu mai poate manevra; (fig.; despre oameni) descumpănit, dezorientat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (dezorienta)
1. acţiunea de a dezorienta; descumpănire, uluire, deconcertare.
2. pierdere a capacităţii individului de a-şi reprezenta situaţia în timp şi spaţiu, de a identifica propria persoană sau a celorlalţi.