Dictionar

abil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
 

debruia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. débrouiller)

1. tr., refl. a ieși din încurcătură; a (se) descurca.
2. a înlătura un bruiaj.
 

debruiard, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. débrouillard)

1. (cel) care iese ușor dintr-o încurcătură; descurcăreț.
 

defrișa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. défricher)

1. a înlătura prin tăiere arborii dintr-o anumită porțiune de pădure; a despăduri.
2. (fig.) a descurca, a lămuri, a limpezi (o problemă); a aborda punctele esențiale, fără a trata fondul.
 

echilibristică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Equilibristik)

1. menținere a echilibrului corpului în poziții dificile; arta, îndemânarea de a face acest lucru.
2. (fig.) arta de a se descurca ușor în situații dificile.
 

inextricabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inextricable, lat. inextricabilis)

1. imposibil de descurcat, extrem de complicat; de neînțeles.