desemna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. désigner, lat. designare)

1. a indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcție etc.; a designa.

desemnare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. desemna)

1. faptul de a desemna; desemnat.
2. indicare a unei persoane după semne distinctive după care se poate recunoaște.
3. destinare a unei persoane pentru o anumită funcție; numire a cuiva într-o funcție.

desemnare

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT designatio
2. FR appellation; désignation
3. EN appellation; designation
4. DE Bezeichnung, Bestimmung
5. RU обознaчение; нaзвaние
6. HU kijelölés, megjelölés, meghatározás

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

achiu

Parte de vorbire:  I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)  
Etimologie: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)

1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).

antonomasie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat., gr., it. antonomasia)

1. (retorică) figură de stil prin care un substantiv comun sau o perifrază desemnează un substantiv propriu (ex. „Oratorul roman” pentru a-l desemna pe Cicero); antonomază.
2. (retorică) invers, figură de stil prin care un substantiv propriu este folosit ca substantiv comun (ex. „este un Nero” pentru a spune că este un tiran); antonomază.

atopie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. atopie, gr. atopia)

1. (med.) hipersensibilitate precoce, specifică omului, cu predispoziție spre anumite manifestări alergice.
2. (lit.) ceea ce nu are loc desemnat.

campionat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. campionato)

1. competiție oficială organizată pe o probă sau pe o ramură sportivă pentru desemnarea celui mai bun.
2. situația, calitatea de campion.

căpitan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. capitano, rus. kapitan)

1. grad de ofițer inferior, între locotenent și maior.
2. (mar.) ~ -locotenent = grad echivalent căpitanului din armata de uscat.
3. comandant al unei nave militare, comerciale sau de pasageri.
4. ~ de port = funcționar care asigură activitatea unui port.
5. (fig.) șef, conducător.
6. ~ de poștă = administrator al unei poște.
7. (sport) jucător desemnat să reprezinte și să conducă, în timpul unei competiții, echipa din care face parte.