Dictionar

desemnare

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT designatio
2. FR appellation; désignation
3. EN appellation; designation
4. DE Bezeichnung, Bestimmung
5. RU обознaчение; нaзвaние
6. HU kijelölés, megjelölés, meghatározás
 

desemnare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. desemna)

1. faptul de a desemna; desemnat.
2. indicare a unei persoane după semne distinctive după care se poate recunoaște.
3. destinare a unei persoane pentru o anumită funcție; numire a cuiva într-o funcție.
 

campionat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. campionato)

1. competiție oficială organizată pe o probă sau pe o ramură sportivă pentru desemnarea celui mai bun.
2. situația, calitatea de campion.
 

denominație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dénomination, lat. denominatio)

1. faptul de a denumi; acțiunea de atribuire a unui nume; denumire.
2. desemnarea unui lucru printr-un nume care exprimă starea, specia, calitățile esențiale ale acestuia.
3. (religie) mișcare, ramură sau subgrup dintr-o religie (care funcționează sub un nume, tradiție și identitate).
4. (justiție) termen care desemnează în mod formal, care identifică o entitate dată.
5. (var.) (înv.) denominațiune.
 

eponim, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. éponyme, gr. eponymos)

1. adj. care dă numele său unui loc, unui oraș etc.
2. s. m. (ant.) magistrat care dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului.
3. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii.
 

erede

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. heres, -dis, it. erede)

1. cel care, la moartea unei persoane, devine (co)proprietarul averii acestuia; moștenitor.
2. cel care, prin drept de naștere sau prin desemnare, urmează pe cineva într-o funcție, într-o demnitate, la tron etc.
3. (fig.) cel care duce mai departe tradițiile predecesorilor săi, care continuă învățătura unei persoane etc.
 

designare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. designa)

1. acțiunea de a designa; designație.
2. desemnare; denumire; indicare.
 

designație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. désignation)

1. acțiunea de a designa; designare.
2. acțiune de desemnare în avans a celui care trebuie să îndeplinească o funcție.
3. desemnare; denumire; indicare.