Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (desfăta + -ăcios)
1. care desfată, încântă; încântător, desfătător.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (desfăta + -tor)
1. care desfată ochii sau simțurile; plăcut, încântător.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. amuser, s’amuser)
1. (refl.) a petrece în mod plăcut și vesel; a se distra, a se înveseli, a se desfăta.
2. (tr.) a face să se amuze; a înveseli; a distra.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (sanscr. carvaka)
1. şcoală materialistă şi ateistă indiană care afirmă că la temelia lumii se află patru principii: aerul, focul, apa şi pământul şi respinge temeiurile religiei vedice şi brahmanice, propovăduind idealul etic al desfătării raţionale.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. délecter, lat. delectare)
1. tr., refl. a (se) desfăta, a (se) bucura, a (se) distra.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. delicium, fr. délice)
1. plăcere mare, intensă; savoare; desfătare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. régaler)
1. tr., refl. a(-şi) face o anumită plăcere; a (se) ospăta bine.
2. tr. (fig.) a desfăta, a încânta.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. volupté, lat. voluptas)
1. plăcere a simţurilor, a trupului; voluptuozitate.
2. desfătare sufletească; încântare.