Dictionar

desfătăcios, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (desfăta + -ăcios)

1. care desfată, încântă; încântător, desfătător.
 

desfătător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (desfăta + -tor)

1. care desfată ochii sau simțurile; plăcut, încântător.
 

amuza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. amuser, s’amuser)

1. (refl.) a petrece în mod plăcut și vesel; a se distra, a se înveseli, a se desfăta.
2. (tr.) a face să se amuze; a înveseli; a distra.
 

carvaka

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (sanscr. carvaka)

1. școală materialistă și ateistă indiană care afirmă că la temelia lumii se află patru principii: aerul, focul, apa și pământul și respinge temeiurile religiei vedice și brahmanice, propovăduind idealul etic al desfătării raționale.
 

delecta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. délecter, lat. delectare)

1. tr., refl. a (se) desfăta, a (se) bucura, a (se) distra.
 

deliciu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. delicium, fr. délice)

1. plăcere mare, intensă; savoare; desfătare.
 

regala

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. régaler)

1. tr., refl. a(-și) face o anumită plăcere; a (se) ospăta bine.
2. tr. (fig.) a desfăta, a încânta.
 

voluptate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. volupté, lat. voluptas)

1. plăcere a simțurilor, a trupului; voluptuozitate.
2. desfătare sufletească; încântare.