Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. désigner)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. designa)
1. acțiunea de a designa; designație.
2. desemnare; denumire; indicare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. désignation)
1. acțiunea de a designa; designare.
2. acțiune de desemnare în avans a celui care trebuie să îndeplinească o funcție.
3. desemnare; denumire; indicare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. désignatif)
1. care desemnează, distinge, specifică; designator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. désignateur)
1. care desemnează.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. désigner, lat. designare)
1. a indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcţie etc.; a designa.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. triol)
1. (chimie) denumirea generică și designația compușilor care posedă trei funcții alcool; trialcool.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT designatio
2. FR appellation; désignation
3. EN appellation; designation
6. HU kijelölés, megjelölés, meghatározás
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. désignatif)
1. care desemnează, distinge, specifică; designator.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. designa)
1. acțiunea de a designa; designație.
2. desemnare; denumire; indicare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. désignation)
1. acțiunea de a designa; designare.
2. acțiune de desemnare în avans a celui care trebuie să îndeplinească o funcție.
3. desemnare; denumire; indicare.