Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. désinence)
1. element gramatical care se adaugă la sfârşitul unui cuvânt pentru a constitui o formă de conjugare (la verb) sau declinare (la substantiv, adjectiv).
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT desinentia
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. athématique)
1. (despre cuvinte) în care sufixul sau desinenţa se adaugă direct la rădăcină.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. désinentiel)
1. care se referă la desinență; care comportă o desinență (ex. limbaj desinențial, formă desinențială).
Parte de vorbire: s.
Origine: (inter1- + /a/fix)
1. segment din structura unui cuvânt sau a unei forme flexionare plasată între rădăcină şi un sufix (lexical sau gramatical) ori o desinenţă şi analizat de obicei împreună cu afixul următor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. morphème)
1. element morfologic (prefix, sufix, desinenţă) care serveşte la formarea cuvintelor şi a formelor flexionare ale acestora.
2. (în concepţia modernă) cea mai mică unitate în sens determinat din structura morfologică a cuvântului.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. thématique, /II/ germ. Thematik)
2. vocală ~ă = vocală care nu poate fi considerată nici sufix, nici desinență și care, împreună cu rădăcina, formează tema.
4. s. f. totalitatea temelor dintr-un grup de opere literare, artistice, științifice etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. terminatio)
1. partea terminală a unui lucru.
2. (lingv.) sunet care se află la sfârşitul unui cuvânt.
3. (rar) desinenţă.