Dictionar

destinat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (vb. destina)

1. hotărâre dinainte a destinului, însușirilor unei ființe sau ale unui lucru de către divinitate; destinare.
2. întrebuințare consacrată sau hotărâtă dinainte a ceva sau a cuiva într-un anumit scop; destinare, destinație.
3. loc, țintă, obiectiv sau persoană către care se îndreaptă cineva sau ceva, unde urmează să ajungă cineva sau ceva; destinare, destinație.
 

destinat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. destina)

1. orientat spre o anumită activitate sau îndeletnicire.
2. stabilit de către oameni referitor la rolul, locul cuiva sau a ceva.
3. (înv.) care a fost hotărât dinainte de către divinitate; sortit, predestinat.
 

destinatar, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. destinataire)

1. persoană căreia îi este destinat un lucru.
2. persoană căreia i se adresează o scrisoare, o telegramă, un colet etc.; (înv.) adresant.
3. (anton.) destinator.
 

destinație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. destination, lat. destinatio)

1. întrebuințare dinainte hotărâtă.
2. (inform.) dispozitiv sau program care primește informații.
3. loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva.
 

destinator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f. (înv.)  
Etimologie: (cf. fr. destinateur)

1. (lingv.) persoană care trimite un mesaj unui destinatar.
2. persoană care expediază sau destinează ceva.
3. (anton.) destinatar.
 

destinatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. destinatoire, lat. destinatorius)

1. care fixează o destinație.
2. care atribuie întrebuințarea, folosirea unui lucru.
 

abator

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abattoir)

1. construcție unde se sacrifică animalele destinate consumului populației.
2. (fig.) masacru.
 

abortiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abortif, lat. abortivus)

1. I. produs înainte de vreme; prematur.
2. care provoacă avortul.
3. (bot.) oprit în dezvoltare sau lipsind complet.
4. II. produs destinat a provoca avortul.
 

accelerator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accélérateur)

1. adj. care accelerează.
2. s. n. dispozitiv prin care se mărește viteza, turația (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.
3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mișcări de desfășurare lentă.
4. instalație complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.
5. s. m. substanță care mărește viteza unei reacții chimice; produs destinat a reduce durata de priză și de întărire a betonului.
 

acompaniament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accompagnement, it. accompagnamento)

1. parte accesorie destinată a susține melodia principală a unui cântec sau instrument.
 

acroteră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrotère, gr. akroterion)

1. soclu la fiecare dintre extremitățile unui fronton destinat a susține statui sau alte ornamente.
 

adaptor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adapteur)

1. mic dispozitiv pentru adaptarea unui aparat electric.
2. dispozitiv al unui aparat fotografic destinat modificării distanței focale a obiectivului.