Dictionar

Rezultate secundare (Destinată,):

Destinatar, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. destinataire)

1. persoană căreia îi este destinat un lucru.

2. persoană căreia i se adresează o scrisoare, o telegramă, un colet etc.; (înv.) adresant.

3. (anton.) destinator.


Acompaniament

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accompagnement, it. accompagnamento)

1. parte accesorie destinată a susţine melodia principală a unui cântec sau instrument.


Adresant, -ă

Parte de vorbire: s.m.f. (înv.)
Origine: (germ. Adressant)

1. persoană căreia îi este adresată o scrisoare sau un colet și al cărei nume se află indicat pe adresă; destinatar.


Adresă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)

1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.

2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.

3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.

4. dexteritate, îndemânare.

5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.


Alocaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allocation, lat. allocatio)

1. alocare; sumă prevăzută şi destinată realizării unui anumit scop.

2. indemnizaţie alocată de stat cuiva.


Alocutor

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. allocutore)

1. cel căruia i se adresează o comunicare; destinatar, interlocutor.

2. (anton.) locutor.


Anaglific, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. anaglyphisch)

1. se referă la o imprimare în relief destinată nevăzătorilor; anagliptic.