Dictionar

Rezultate principale (Destinaţie;):

Destinaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. destination, lat. destinatio)

1. întrebuinţare dinainte hotărâtă.

2. (inform.) dispozitiv sau program care primeşte informaţii.

3. loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva.


Rezultate secundare (Destinaţie;):

Predestinaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prédestination, lat. praedestinatio)

1. predestinare.


Aeropurtat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. aéroporté)

1. transportat pe calea aerului (nu implică aterizarea); aerotransportat.

2. trupe ~e = trupe parașutate deasupra destinației lor.


Autospecială

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. autospeciale)

1. autovehicul cu destinaţie specială, având caroseria adaptată pentru un anumit scop.


Columbogramă

Parte de vorbire: s.
Origine: (columbo- + /aero/gramă)

1. mesaj poştal cu greutate mică, dus la destinaţie cu ajutorul porumbeilor călători.


Conosament

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. konosament, germ. Konnossement)

1. contract semnat de armator sau de comandantul unei nave comerciale prin care se confirmă primirea mărfii, precum şi obligaţia de a o transporta în condiţii bune şi a o preda la destinaţie.


Cotă 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cote, lat. quato)

1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuială comună sau care îi revine în urma unei împărţeli.

2. parte dintr-un tot căreia i se o anumită destinaţie; cotă-parte, participaţie.

3. contribuţie obligatorie, în produse agricole, impusă producătorilor de către stat la termene şi preţuri fixate de el.

4. document de referinţă care constată cursul valorilor înscrise la bursă2, rezultate din cotaţiile unei zile.

5. ~a bursei = nivelul cursului valutar la bursă.

6. altitudine a unui punct faţă de nivelul mării; nivelul unei ape curgătoare.

7. nivelul la care navighează un submarin.

8. (mat.) a treia coordonată carteziană a unui punct din spaţiu.

9. fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei construcţii indicate pe un desen.

10. semn în cifre şi litere care arată locul unor cărţi, documente etc. într-o bibliotecă, într-o arhivă, a unei piese filatelice în cataloage sau reviste de specialitate.


Curier, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. courrier)

1. s. m. f. cel care transportă la destinaţie corespondenţă, mesaje etc.; factor poştal.

2. ştafetă.

3. s. n. transportul scrisorilor, al ziarelor etc.

4. scrisorile expediate sau primite deodată.

5. mijloc de transport (vehicul, navă, avion) care serveşte la transportul corespondenţei sau asigură un serviciu comercial regulat.

6. cronică dintr-un jurnal sau dintr-o revistă.