Parte de vorbire: s.f.
Origine: (destoinic + -ie)
1. însușirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusință.
2. capacitate intelectuală a cuiva de a izbuti să cunoască, să înțeleagă etc.
3. pregătire, cunoaștere temeinică într-un domeniu; competență.
4. capacitatea unei persoane de a se descurca cu ușurință într-un domeniu.
5. (var.) (învechit) dostoinicie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aptitude, lat. aptitudo)
1. înclinaţie, dispoziţie naturală sau câştigată de a face unele lucruri; destoinicie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (harnic + -ie)
1. zel în muncă, spor la lucru; sârguință, vrednicie; destoinicie.
2. manifestare de om harnic.
3. (anton.) lenevie, trândăvie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (pricepe)
1. acțiunea de a (se) pricepe și rezultatul ei.
2. capacitatea de a pătrunde ceva cu mintea; (prin ext.) judecată, inteligență.
3. facultatea de a înțelege, de a pătrunde ceva (ușor) cu mintea; înțelegere.
4. totalitatea cunoștințelor într-un domeniu sau într-o specialitate; capacitate, destoinicie.
5. capacitatea de a face totul cu ușurință și iscusință; îndemânare, abilitate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (deprinde)
2. pricepere căpătată prin repetarea aceleiași activități; obișnuință.
3. ușurință căpătată în timp într-o îndeletnicire oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate.
4. (rar) practică obișnuită într-o îndeletnicire oarecare; exercițiu.