Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dévier, lat. deviare)
1. intr., tr. a (se) abate de la direcţia dată.
2. intr. (fig.) a se depărta de la subiect; (p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a porni pe un drum greşit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (devia + -bil)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déviant)
1. (despre oameni) care are o conduită de devianţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déviance)
1. tip de conduită care se abate de la regulile admise de societate.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (vb. devia)
1. I. care prezintă imperfecțiuni.
2. care și-a schimbat direcția.
3. (fig.) care se îndepărtează de la subiect, de la o concepție; anormal.
4. (prin ext.; fig.) care se abate de la o conduită corectă.
5. II. abatere de la direcția dată sau normală; deviație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déviation, lat. deviatio)
1. abatere faţă de o direcţie normală dată.
2. ~ de sept = deformare a septului nazal.
3. (biol.) transformare a unui organ într-altul, cu altă structură şi altă funcţie.
4. ~ sexuală = practicarea relaţiilor erotice între parteneri aparţinând aceluiaşi sex; homosexualitate.
5. (fiz.) unghi format de raza emergentă dintr-un sistem cu cea incidentă; deflexiune. (2).
6. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenţa maselor de metal situate la bord.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. déviationnisme)
2. acțiunea sau atitudinea cuiva care nu urmează sau tinde să se abată de la linia politică sau recomandările unei organizații (partid politic, sindicat etc.) din care face parte; deviere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)
1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. abnorm; lat. abonormis, ab- „de la, departe” + norma „standard” + -is)
1. care se depărtează sau deviază de la o regulă sau un standard fixat; anormal, neobişnuit.
2. (antonime) normal, obişnuit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anémolithe)
1. formaţie (stalactită, stalagmită etc.) deviată prin împingerea laterală a apei, care se evaporă datorită curenţilor de aer din galeriile subterane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anisophorie)
1. tendinţă de deviaţie în sus a axei vizuale a unui ochi.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anopsie)
1. (med.) lipsă a vederii; cecitate, orbire.
2. (med.) fel de strabism cu globul ocular deviat în sus.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. compenser, lat. compensare)
1. tr. a înlocui ceva consumat, cheltuit, prin altceva; a da un echivalent; a despăgubi.
2. a determina valoarea mijlocie sau cea mai probabilă a unui şir de măsuri, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale.
3. (fiz.) a micşora sau a anula efectul unei acţiuni.
4. a înlătura erorile de deviaţie ale unei busole.
5. tr., refl. (med.; despre organe) a(-şi) reveni la o stare de echilibru, de funcţionare normală.