Dictionar

deznodământ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. dénouement)

1. felul cum se rezolvă o situație, un conflict etc.; soluție.
2. parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni.
 

brusca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. brusquer)

1. a trata cu violență, brutal, aspru; a repezi.
2. a grăbi, a forța (o hotărâre, un deznodământ).
 

catastrofă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catastrophe, lat. catastropha, gr. katastrophe)

1. momentul rezolvării conflictului unei tragedii clasice grecești; deznodământ.
2. eveniment tragic, nenorocire mare, dezastru, calamitate.
 

comedie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. comédie, lat. comoedia)

1. operă dramatică cu subiect (și deznodământ) vesel, care ridiculizează diverse defecte, moravuri sau situații.
2. (fig.) prefăcătorie, falsitate, ipocrizie.
 

exod

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exode, lat. exodus)

1. parte finală a unei tragedii grecești, deznodământul și ieșirea din scenă.
2. emigrare în masă a unei populații.
 

tragedie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tragédie, lat. tragoedia, it. tragedia)

1. specie a genului dramatic a cărei acțiune prezintă personaje în luptă cu viața și cu pasiunile omenești, având un deznodământ fatal, care stârnește sentimente de milă și durere.
2. întâmplare zguduitoare; catastrofă.
3. (fig.) zbucium, suferință.
 

tragicomedie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tragi-comédie, lat. tragicomoedia)

1. operă dramatică în care elementele tragice se îmbină cu incidente comice, având un deznodământ fericit.
2. (fig.) întâmplare care prezintă un amestec de elemente serioase și hazlii.