Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. désordre)
1. lipsă de ordine; neorânduială, deranj.
2. lipsă de organizare, de disciplină; debandadă.
3. (pl.) tulburări (sociale); revoltă, răscoală.
4. (fig.) confuzie (în idei); incoerenţă.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. atax/o/-, cf. gr. ataxia „dezordine”)
1. „dezordine, lipsa coordonării”.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ataxophobie)
1. frică excesivă și irațională de dezordine; fobie faţă de dezordine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (babilon/ic/ + -ie)
1. încurcare, amestecare a limbilor; vorbire, scriere confuză.
2. dezordine, situaţie confuză, haotică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. byzantinisme)
1. caracter, influenţă bizantină (în arhitectură, ornamentaţie).
2. stil specific culturii şi artei, modului de viaţă şi mentalităţii din Imperiul Bizantin; mod de a acţiona prin corupţie, dezordine (politică) şi intrigă.
3. predilecţie pentru disputele subtile şi inutile.
Parte de vorbire: s.n. (franțuzism)
Origine: (fr. bric-à-brac)
1. mulțimea obiectelor de mică valoare și de proveniență variată, prezentate în cea mai mare dezordine; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate; (prin metonimie) magazin de vechituri.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. bouleverser)
1. a întoarce pe dos, a pune în dezordine.
3. (fig.) a zăpăci, a dezorienta.