Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. désorienter)
1. tr., refl. a face să-şi piardă sau a-şi pierde simţul orientării, a nu recunoaşte locul unde se află.
2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta.
Parte de vorbire: s.
Origine: (dezorienta)
1. acţiunea de a dezorienta; descumpănire, uluire, deconcertare.
2. pierdere a capacităţii individului de a-şi reprezenta situaţia în timp şi spaţiu, de a identifica propria persoană sau a celorlalţi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (dezorienta)
1. care nu se poate orienta, nu ştie unde se află sau încotro să se îndrepte.
2. (fig.) care nu ştie ce hotărâre să ia într-o anumită situaţie; descumpănit, deconcertat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. bouleverser)
1. a întoarce pe dos, a pune în dezordine.
3. (fig.) a zăpăci, a dezorienta.
Parte de vorbire: vb. tr., intr.
Origine: (fr. déboussoler)
1. a-și pierde busola; a face pe cineva să nu mai știe unde se află; a (se) dezorienta.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déboussolé)
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déconcerter)
1. a face să-şi piardă cumpătul, siguranţa de sine; a dezorienta, a descumpăni.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déconcerté)
1. care este surprins până la punctul de a-și pierde încrederea, de a nu mai ști ce să facă; tulburat, dezorientat, perplex.
2. (antonime) dezinvolt, sigur.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. démonter)
1. a desface, a descompune (un mecanism, o maşină) în piesele componente.
2. (fig.) a descuraja, a dezorienta (pe cineva).