Dictionar

dezorientat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (dezorienta)

1. care nu se poate orienta, nu știe unde se află sau încotro să se îndrepte.
2. (fig.) care nu știe ce hotărâre să ia într-o anumită situație; descumpănit, deconcertat.
 

debusolat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déboussolé)

1. descumpănit, dezorientat.
 

deconcertat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déconcerté)

1. care este surprins până la punctul de a-și pierde încrederea, de a nu mai ști ce să facă; tulburat, dezorientat, perplex.
2. (antonime) dezinvolt, sigur.
 

dezamparat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. désemparé)

1. (despre nave, avioane) care a suferit avarii; care nu mai poate manevra; (fig.; despre oameni) descumpănit, dezorientat.
 

interzis, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. interdit)

1. care este oprit, care nu este permis; care a fost lovit de interdicție.
2. exclus dintr-o profesie, funcție; care nu este autorizat; neautorizat.
3. care este dezorientat, tulburat până la punctul de a nu ști ce să spună; uimit, uluit.
4. (antonime) autorizat, îngăduit, permis.
 

perplex, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. perplexe, lat. perplexus)

1. surprins, profund uimit; dezorientat.
 

demontat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (demonta)

1. (despre obiecte, piese etc.) desfăcut în părțile componente.
2. (fig.) descurajat, deprimat, dezorientat.
3. (arg.) purtat prin praf.
4. (antonim) montat.