Dictionar

diagnostica

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. diagnostiquer)

1. a recunoaște, a determina o boală după simptomele ei; a pune un diagnostic.
2. (fig.) a identifica o problemă din observații, verificări sau teste.
 

diagnosticabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. diagnosticable)

1. care poate fi diagnosticat.
 

diagnosticare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. diagnostica)

1. faptul de a diagnostica; stabilire a diagnosticului unui bolnav.
2. (prin ext.) precizare a unui anumit punct de vedere.
 

acumetrie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acoumétrie)

1. (med.) metodă de evaluare a acuității auditive cu ajutorul acumetrului, folosită pentru a diagnostica și a distinge rapid tipul de surditate pe care îl are pacientul, înainte de a efectua un examen audiometric mai aprofundat; audiometrie.
 

amblioscop

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. amblyoscope)

1. (med.) aparat utilizat în oftalmologie pentru diagnosticarea sau reabilitarea problemelor de ambliopie; sinoptofor.
 

arteriocenteză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (arterio- + -centeză)

1. (med.) prelevare de sânge arterial pentru diagnosticare; puncție arterială.
 

atomoterapie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (atom + -terapie2)

1. aplicare a izotopilor radioactivi în diagnosticare și tratament.
 

cancerologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cancérologie)

1. specialitatea medicală de studiere, diagnosticare și tratare a cancerelor; oncologie.
 

citoscopie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cytoscopie)

1. (med.) metodă de diagnosticare bazată pe studiul microscopic al celulelor prelevate din organism; citodiagnostic.