Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bande, germ. Band)
1. fâșie îngustă și lungă cu care se leagă, se înfășoară ceva.
2. parte lungă și îngustă a unei suprafețe.
3. fir de circulație pe o stradă sau șosea.
4. (anat.) fâșie de țesut care unește două organe.
5. parte a cromozomului, clar diferențiată, de culoare mai închisă sau mai deschisă.
6. ~ magnetică = fâșie pentru înregistrarea magnetică a semnalelor electrice; ~ de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, cu un strat fin de substanță feromagnetică, pentru înregistrarea și reproducerea sunetelor cu magnetofonul; ~ etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon ori magnetoscop; ~ rulantă = fâșie îngustă, continuă (de cauciuc) care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; ~ de imagini = peliculă cinematografică; ~ sonoră = peliculă cinematografică de înregistrat sunetul.
7. (spațiu neimprimat) între două sau mai multe mărci poștale; ștraif.
8. margine elastică de la masa de biliard.
9. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos.
10. în ~ = (despre figuri) așezat în diagonala scutului.
11. grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice.
12. înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barre)
1. drug de metal (destinat prelucrării).
2. piesă de metal sau de lemn, în construcţii sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor.
3. (fig.) obstacol, piedică în calea realizării unui lucru.
4. fiecare dintre cei trei stâlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive.
5. şut în stâlpul porţii de fotbal.
6. barieră care desparte pe judecători de avocaţi şi împricinaţi; locul de unde se pledează în faţa justiţiei.
7. (herald.) figură diagonală care reuneşte unghiul stâng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos.
8. linie verticală sau oblică, element de separare într-un text.
9. linie verticală care separă măsurile unui portativ.
10. ridicătură de metal liniară încrustată în tastiera unor instrumente cu coarde ciupite.
11. îngrămădire de aluviuni la gura de vărsare a unui râu într-un fluviu sau în mare.
12. mascaret.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. cross)
1. (biol.) proces de fuzionare a materialului genetic adus de cei doi gameţi.
2. (tenis) lovitură în diagonală, mingea trimiţându-se pe partea dreaptă a adversarului, cât mai spre colţul terenului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. diagonal, lat. diagonalis)
1. adj. ca o diagonală; oblic.
2. s. n. (text) împletitură de fire care prezintă în ţesătură linii paralele oblice.
3. s. f. segment de dreaptă care uneşte două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru.
4. în ~ = de-a curmezişul.
5. (mil.) curea purtată de-a curmezişul pieptului.
6. bară, grindă etc. pusă în curmeziş.
7. linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei staţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. écharpe)
1. direcţie de tragere, înclinată faţă de front şi care străbate în diagonală poziţia inamică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Gradel)
1. ţesătură albă de bumbac cu dungi în diagonală, pentru rufărie bărbătească.