OK
X
dialect
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dialecte, lat. dialectus)
1.
variantă
regională
a
unei
limbi,
caracterizată
prin
particularități
fonetice
și
lexicale.
2.
(impr.)
grai.
dialectal, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. dialectal)
1.
referitor
la
dialect;
propriu
unui
dialect.
dialectalism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dialectalisme)
1.
particularitate
dialectală;
dialectism
(1);
regionalism.
dialectaliza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. dialectaliser)
1.
refl.
(despre
limbă)
a
lua
forme
diferite
după
regiune.
dialectic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. dialectique, lat. dialecticus)
1.
adj.
conform
cu
principiile
dialecticii;
bazat
pe
dialectică.
2.
care
privește
fenomenele
de
pe
pozițiile
dialecticii.
3.
s.
f.
(ant.)
arta
de
a
ajunge
la
adevăr
descoperind
contraziceri
în
raționamentul
adversarului.
4.
(în
evul
mediu)
arta
deosebirii
adevărului
de
neadevăr.
5.
(în
filozofia
marxistă)
teorie
generală
despre
dezvoltarea
naturii,
a
societății
și
gândirii,
precum
și
metodă
de
cunoaștere
și
de
transformare
a
lumii.
6.
procesul
mișcării
și
al
dezvoltării
fenomenelor.
dialectician, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. dialecticien)
1.
specialist
în
dialectică.
2.
cel
care,
gândind,
vorbind
sau
scriind,
aplică
procedeele
dialecticii.
3.
cel
care
raționează
cu
artă
și
metodă.
4.
(filosofia
antică)
persoană
care
folosește
arta
discuției
în
contradictoriu.
dialectism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dialectisme, rus. dialektizm, germ. Dialektismus)
1.
cuvânt
sau
expresie
aparținând
unui
dialect;
dialectalism.
2.
teorie
care
consideră
că
lumea
fenomenelor
poate
fi
explicată
printr-un
șir
de
opoziții
bine
alese,
care
se
înlocuiesc
reciproc
la
infinit.
accent
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)
1.
intonație
specială
a
unei
silabe
dintr-un
cuvânt
prin
mărirea
intensității
vocii.
2.
semn
grafic
care
indică
această
intonație.
3.
(muz.)
emisiune
mai
intensă
a
unui
sunet,
a
unui
acord.
4.
mod
specific
de
a
vorbi
o
limbă,
un
dialect.
5.
inflexiune
afectivă
a
vocii.
6.
(fig.)
importanță.
7.
a
pune
~ul
(pe)
=
a
sublinia,
a
scoate
în
relief.
aheean, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. achéen)
1.
adj.,
s.
m.
f
(locuitor)
din
Ahaia
(Peloponez).
2.
(s.
n.)
vechi
dialect
vorbit
de
aheeni.
algerian, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. algérien)
1.
(locuitor)
din
Algeria.
2.
(s.
n.)
dialect
arab
vorbit
în
Algeria.
alsacian, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. alsacien)
1.
adj.,
s.
m.
f.
(locuitor)
din
Alsacia.
2.
(s.
n.)
ansamblu
de
dialecte
germanice
vorbite
în
Alsacia.
3.
adj.
lup
~
(și
s.
m.)
rasă
de
câini
de
pază,
de
talie
mare.
anglo-normand
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anglo-normand)
1.
dialect
francez
vorbit
pe
cele
două
coaste
ale
Mării
Mânecii.
antidialectic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (anti- + dialectic)
1.
(filozofie)
împotriva
dialecticii;
care
nu
ține
seamă
de
principiile
dialecticii.