Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dialectique, lat. dialecticus)
1. adj. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectică.
2. care priveşte fenomenele de pe poziţiile dialecticii.
3. s. f. (ant.) arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raţionamentul adversarului.
4. (în evul mediu) arta deosebirii adevărului de neadevăr.
5. (în filozofia marxistă) teorie generală despre dezvoltarea naturii, a societăţii şi gândirii, precum şi metodă de cunoaştere şi de transformare a lumii.
6. procesul mişcării şi al dezvoltării fenomenelor.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. dialecticien)
2. cel care, gândind, vorbind sau scriind, aplică procedeele dialecticii.
3. cel care raționează cu artă și metodă.
4. (filosofia antică) persoană care folosește arta discuției în contradictoriu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (anti- + dialectic)
1. (filozofie) împotriva dialecticii; care nu ține seamă de principiile dialecticii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antithèse, gr. antithesis)
1. opoziţie dialectică între două fenomene, idei, judecăţi.
2. figură de stil care exprimă opoziţia dintre două idei, fenomene, situaţii, personaje etc. puse reciproc în lumină.
3. (fil.; la Hegel) treapta a doua a triadei, opusă tezei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Aporem)
1. raţionament dialectic care conduce la contradicţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. art, lat. ars, artis)
1. formă a activităţii umane care oglindeşte realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparţin acestei forme.
2. operă de ~ = operă rezultată din activitatea artistică creatoare.
3. ~e liberale = denumire dată în învăţământul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei şi teoriei muzicii (quadrivium).
4. îndemânare deosebită, pricepere, măiestrie, abilitate.
5. ~ militară = parte a ştiinţei militare care studiază teoria şi practica pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă şi a războiului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bloc, blocus)
1. bucată, masă mare dintr-o materie solidă și grea; corp, obiect dintr-o bucată.
2. masiv de beton pentru ancorarea armăturii la elemente grele de beton precomprimat; material de construcție din piatră naturală, beton, ceramică.
3. ~ continental = sector al scoarței terestre de mari dimensiuni, înconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adâncime.
4. (poligr.) caracter de literă înrudit cu caracterul grotesc.
5. grămadă de obiecte, lucruri etc. care formează o masă unică.
6. în ~ = împreună, laolaltă; ~ alimentar = serviciu într-un spital care asigură pregătirea și servirea hranei bolnavilor; ~ operator = parte a unui serviciu de chirurgie rezervat operațiilor.
7. mapă de foi de hârtie egale prinse împreună, servind pentru a face însemnări, desene etc.
8. ansamblu de mărci poștale detașate dintr-o coală.
9. piesă metalică turnată a unei mașini, care cuprinde cilindrii unui motor, camerele de răcire și conductele de distribuire.
10. mecanism care permite manevrarea macazului de cale ferată din cabina acarului sau din stație.
11. grup de voleibaliști care sar la fileu pentru a împiedica pe adversari să înscrie un punct dintr-o lovitură de atac.
12. (în S.U.A.) porțiune de stradă delimitată de două intersecții.
13. unitatea dintre (supra)structura unei societăți istoric determinate și relațiile dialectice dintre ele.
14. alianță, înțelegere (între state, partide etc.).
15. (med.) obturare a unei căi vasculare sau întrerupere a circulației printr-un vas.
16. întrerupere a unei conductibilități neuromusculare.
17. (inform.) ansamblu de circuite ale unui ordinator îndeplinind aceeași funcție.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dialectique, lat. dialecticus)
1. adj. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectică.
2. care priveşte fenomenele de pe poziţiile dialecticii.
3. s. f. (ant.) arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raţionamentul adversarului.
4. (în evul mediu) arta deosebirii adevărului de neadevăr.
5. (în filozofia marxistă) teorie generală despre dezvoltarea naturii, a societăţii şi gândirii, precum şi metodă de cunoaştere şi de transformare a lumii.
6. procesul mişcării şi al dezvoltării fenomenelor.