Dictionar

Rezultate principale (Diapazon):

Diapazon

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diapason)

1. mic instrument de oţel în formă de U, care, vibrând, produce un singur sunet pur (la), etalon pentru acordare sau pentru a se „da tonul”.

2. a fi la acelaşi ~ cu cineva = a fi la aceeaşi dispoziţie, în aceeaşi stare sufletească cu cineva.

3. ambitus.

4. model-tip de haşuri la standardizarea trasării grosimii haşurilor.

5. (tehn.) ~ de dimensiuni = interval dintre valorile maxime şi minime ale dimensiunilor unor piese standardizate.


Rezultate secundare (Diapazon):

Ambitus

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Ambitus, lat. ambitus)

1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2).

2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităţilor).


Cornet

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cornet)

1. bucată de hârtie răsucită în formă de pâlnie, în care se împachetează bomboane, seminţe etc.

2. ~ acustic = dispozitiv în formă de pâlnie care amplifică vibraţiile sonore, folosit de persoane ce au auzul slab; ~ cu piston = instrument de suflat din alamă, asemănător trompetei, dar cu diapazon mai acut, cu pistoane în loc de ventile, folosit în orchestre de muzică uşoară şi de jaz.

3. ~ nazal = fiecare dintre cele şase lame osoase de forma unui cornet (1), situate câte trei în fiecare nară.

4. (geol.) martor de eroziune aproape conic, deasupra unei suprafeţe de eroziune netede sau puţin ondulate.


Ton 1

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. ton, lat. tonus)

1. sunet (muzical).

2. intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, echivalent cu două semitonuri.

3. a da ~ul = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, cu diapazonul; b) a iniția ceva.

4. mlădiere, inflexiune a vocii, intonație.

5. fel de a-și exprima gândurile; fel de a fi, de a se purta.

6. atmosferă specifică din cuprinsul unei opere (literare).

7. nuanță a culorii (într-un tablou).

8. culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou.