Rezultate secundare (Dibăcie.):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. habilité, lat. habilitas)
1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.
2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.
3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, şiretlicuri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diplomatie)
1. activitate desfăşurată de un stat prin reprezentanţii săi peste graniţă, în vederea realizării obiectivelor politicii sale externe; diplomatică (II, 2).
2. carieră, funcţie de diplomat.
4. abilitate, dibăcie, pricepere (în purtări etc.).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. faufiler)
1. a se furişa cu dibăcie; (fig.) a se schimba.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. insinuer, lat. insinuare)
1. tr. a strecura, a sugera cu dibăcie o idee, o aluzie răutăcioasă, calomnioasă etc.
2. tr., refl. a (se) infiltra pe nesimţite, a (se) strecura.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. manoeuvrier)
1. adj. (despre unităţi militare, avioane etc.) care execută manevre cu dibăcie, uşor.
2. s. m. (mar.) cel care execută corect manevrele cu nava.
3. cel care ştie să manevreze cu abilitate (în politică).
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. peritia)
1. experienţă, cunoaştere; dibăcie, talent; competenţă.