difereminte

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (fr. différemment)

1. într-un mod diferit.

diferend

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. différend)

1. deosebire de păreri, neînțelegere, dezacord; dispută.

diferență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. différence, lat. differentia)

1. deosebire, lipsă de asemănare.
2. (log.) ~ specifică = notă caracteristică a unei noțiuni, în genul ei proxim.
3. (mat.) rezultatul operației de scădere.
4. (geogr.) ~ de nivel = deosebire de altitudine între două puncte de pe suprafața globului terestru.
5. (fiz.) ~ de fază = defazaj.

diferenția

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. différencier)

1. tr., refl. a (se) deosebi, a (se) distinge între două sau mai multe ființe ori lucruri.
2. (mat.) a calcula o diferențială.

diferențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. différentiel)

1. adj. care diferențiază.
2. care comportă, lucrează cu diferențe.
3. (mat.) referitor la diferențe care tind către zero.
4. ecuație ~ă (și s. f.) = ecuație care conține o variabilă, funcția recunoscută și derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor; geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice folosind calculul diferențial.
5. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente.
6. s. n. angrenaj constituit din două roți dințate planetare așezate pe același ax și din două roți satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roți turații diferite la viraje, iar la mașini de lucru pentru a varia în mod deosebit turația.

diferențiativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. différenciatif)

1. care tinde să diferențieze.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

adenoblast

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adénoblaste)

1. (la embrion) celulă imatură, nediferențiată, care va da naștere la celule glandulare sau ganglionare; celulă glandulară embrionară.

adiaforie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. adiaphorous)

1. apatie, indiferență, pasivitate, lipsă de interes.

aerlift

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. airlift)

1. metodă de explorare a sondelor prin erupție artificială, țițeiul fiind împins la suprafață cu ajutorul aerului comprimat.
2. dispozitiv pentru ridicarea apei, bazat pe diferența de greutate specifică între apă și emulsia de aer din apă.

afotometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphotométrie)

1. indiferență a frunzelor față de direcția luminii.

agio

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. aggio, fr., engl. agio)

1. diferență în plus pe care o poate înregistra cursul pieței al unei monede sau al unei hârtii de valoare peste valoarea nominală.