Parte de vorbire: s.
Origine: (diferenţia)
1. acţiunea de a diferenţia.
2. proces prin care se realizează analiza însuşirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepţiilor.
3. (fon.) modificare sau dispariţie a unui sunet într-un cuvânt sub influenţa unui alt sunet, identic sau asemănător, din acelaşi cuvânt.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dédifférenciation)
1. întoarcere a unui proces complex la unul mai simplu.
2. pierderea totală sau parţială de către o celulă sau un ţesut a trăsăturilor caracteristice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caryogenèse)
1. diferenţiere a nucleului celular.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. détermination)
1. acțiunea de a determina, de a delimita cu precizie, de a caracteriza fără ambiguitate, clar; determinare.
2. (matematică) acțiunea de a determina necunoscutele unei probleme; caracterul unei probleme determinabile.
3. (biologie) ansamblu de factori genetici care caracterizează diferențierea dintre bărbat și femeie într-un organism.
4. (var.) (înv.) determinațiune.
5. (antonime) indeterminare, indeterminație, nedeterminare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (discrimina)
1. separare, deosebire, distincţie netă între mai multe elemente.
2. diferenţiere restrictivă de drepturi pentru o parte a populaţiei unei ţări, pentru o organizaţie sau pentru unele ţări faţă de altele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. eumitose)
1. mitoză tipică, cu diferenţierea netă a cromozomilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. microévolution)
1. totalitatea proceselor de adaptare şi de diferenţiere a unor grupe de organisme mai mici.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. modalité)
1. procedeu, mod de a face, de a prezenta ceva.
2. (log.) criteriu de diferenţiere a judecăţilor după gradul lor de certitudine.
3. caracterul unei fraze muzicale determinat de raportul de intervale dintre sunetele componente.