Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. collocation, I. engl. colocation)
1. I. plasarea mai multor entități într-o singură locație
2. (log.) poziţie, clasament al unui obiect în raport cu altele.
3. operațiune judiciară constând în stabilirea rangului și importanței drepturilor unui creditor, în concurență cu alții, în repartizarea bunurilor poprite de la un debitor comun; colocare, colocat.
4. (jur.) termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor.
5. (jur.) sumă de bani pe care o are de primit un creditor.
6. (lingv.) succesiune de cuvinte care apar adesea împreună; grup de cuvinte; sintagmă.
7. (mat.) metodă de calcul utilizată pentru a rezolva ecuații diferențiale și integrale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. différentiel)
2. care comportă, lucrează cu diferenţe.
3. (mat.) referitor la diferenţe care tind către zero.
4. ecuaţie ~ă (şi s. f.) = ecuaţie care conţine o variabilă, funcţia recunoscută şi derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor şi al diferenţialelor; geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice folosind calculul diferenţial.
5. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei funcţii şi creşterea variabilei ei independente.
6. s. n. angrenaj constituit din două roţi dinţate planetare aşezate pe acelaşi ax şi din două roţi satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roţi turaţii diferite la viraje, iar la maşini de lucru pentru a varia în mod deosebit turaţia.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. hypergéométrique)
1. (mat.) funcţie ~ă = funcţie de o variabilă, reală sau complexă, care e integrala ecuaţiei diferenţiale de ordinul al doilea.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. /s’intégrer, lat. integrare)
1. tr., refl. a (se) introduce; a (se) include; a (se) îngloba într-un tot.
2. tr. (mat.) a calcula integrala unei cantităţi diferenţiale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. intégral, lat. integralis)
1. adj. (și adv.) întreg, complet.
2. făină ~ă = făină, prin măcinarea grâului, din care se extrag grișul și făina albă.
3. calcul ~ = capitol al analizei matematice care studiază proprietățile și aplicațiile integralelor.
4. s. f. (mat.) funcție care se obține prin integrarea unei ecuații diferențiale.
5. simbol matematic care indică operația de integrare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. intégralité)
1. stare a unui lucru integral, complet; însuşirea de a constitui un întreg, un sistem.
2. (mat.) proprietate a unei expresii diferenţiale de a admite o integrală.