OK
X
difident, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. diffidens, cf. it. diffidente)
1.
care
nu
are
încredere
în
alții;
neîncrezător.
2.
supărăcios.
difidență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (lat. diffidentia, cf. it. diffidenza)
1.
suspiciune,
lipsa
de
încredere
în
ceilalți;
neîncredere.
facțiune
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. faction, lat. factio)
1.
(la
romani)
grup
de
concurenți
la
o
cursă
de
care.
2.
bandă,
clică
de
indivizi
care
caută
să
provoace
tulburări
într-un
stat,
într-un
oraș,
într-o
adunare;
grup
difident
al
unui
partid,
grupare.