Dictionar

diftong

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diphtongue, lat. diphtonus, gr. diphtongos)

1. emisiune vocalică din două sunete diferite (semivocală și vocală) pronunțate în aceeași silabă.
 

diftonga

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. diphtonguer)

1. tr., refl. (despre vocale) a (se) transforma în diftong.
 

contras 1, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (contrage)

1. (despre două vocale) redus la o singură vocală sau diftong.
 

diereză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diérèse, gr. diairesis)

1. disociere a unui diftong în elementele sale componente.
2. (în prozodia antică) despărțire a două picioare metrice într-un vers.
3. separare chirurgicală a țesuturilor.
4. (biol.) diviziune și multiplicare celulară.
 

diftonga

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. diphtonguer)

1. tr., refl. (despre vocale) a (se) transforma în diftong.
 

hiat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. hiatus)

1. întâlnire a două vocale din același cuvânt sau din cuvinte alăturate care nu formează un diftong.
2. (anat.) spațiu sau deschidere marcată de obicei într-o structură unică.
3. lacună într-o lucrare; întrerupere.
4. moment într-o piesă de teatru în care rămâne scena goală; (fig.) pauză, gol.
 

iotacism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. iotacisme)

1. folosire frecventă a sunetului i într-o limbă; iotacizare.
2. aliterație constând în repetarea lui i consonantic.
3. evoluție a unei vocale sau a unui diftong spre i.
 

monofonematic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. monophonématique)

1. (despre diftongi) care are valoarea unui singur fonem.