digresiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. digresion, lat. digressio)

1. abatere de la subiectul tratat pentru a lămuri o chestiune secundară sau pentru ca expunerea să fie mai variată; divagație, excurs.
2. elongație aparentă a unei planete în raport cu Soarele.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

digresiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. digressif)

1. de digresiune, în legătură cu o digresiune.
2. care constă într-o serie de digresiuni, de abateri de la subiect.

divagație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. divagation)

1. îndepărtare de la o temă, de la un subiect etc.; digresiune, divagare.
2. (var.) divagațiune.

excurs

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. excursus)

1. abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune.
2. disertație sub formă de digresiune, cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic).
3. (înv.) escurs, excursus.

hors-d’oeuvre

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hors-d’oeuvre)

1. parte neesențială, digresiune.
2. gustare, aperitiv.

paranteză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. parenthèse)

1. semn de punctuație din două arcuri de cerc sau două linii îndoite la capete care se închid reciproc, pentru a izola o precizare etc., intercalate într-un text; textul însuși.
2. (mat.) semn grafic care cere ca operația cuprinsă în interiorul său să fie efectuată în prealabil.
3. (fig.) digresiune.