primul; cel dintâi

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT primus
2. FR premier
3. EN first
4. DE erster
5. RU первый
6. HU első

buclă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boucle)

1. șuviță de păr răsucită; cârlionț, zuluf.
2. parte a ochiului unui fir în timpul tricotării.
3. curbă la racordarea aliniamentelor unei serpentine.
4. cotitură a unui curs de apă.
5. parte dintr-un cablu, dintr-o conductă etc. având forma unei porțiuni dintr-o curbă închisă.
6. (inform.) secvență din instrucțiunile unui program care se execută de mai multe ori până se satisfac anumite condiții.
7. (cib.) suită de efecte în care ultimul corespunde celui dintâi.

conubiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. conubium „căsătorie”)

1. (livr.) uniune de două persoane, de obicei, care creează o legătură de familie și atrage după sine drepturi și responsabilități legale, sociale și/sau religioase; căsătorie.
2. (bot.) introducere a vlăstarului unei plante într-o altă plantă, de obicei de specie inferioară, pentru ca aceasta să producă floarea și rodul celei dintâi; altoire.

dualitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dualité, lat. dualitas)

1. coexistența a două principii diferite; ansamblu format din două elemente diferite; dualism (2).
2. (log.) raport de opoziție între două funcții logice, cea de-a doua prin negarea simultană a valorii celei dintâi și a argumentelor ei.
3. ~a puterii = regim politic caracterizat prin existența concomitentă a două puteri politice în stat, fiecare exprimând interese de clasă opuse.

exînscrie

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (ex2- + înscrie)

1. a construi o figură geometrică în afara alteia, astfel ca unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la a doua.

implicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. implication, lat. implicatio)

1. idee, fapt care este o consecință imediată a altui fapt sau căruia îi urmează implicit.
2. stare a cuiva implicat într-o afacere, într-un proces.
3. (log.) enunț în care adevărul sau falsul antecedentului atrage după sine adevărul sau falsul consecventului și invers.
4. (mat.) relație logică între două proprietăți astfel că exactitatea celei dintâi atrage exactitatea celei de-a doua.
5. (lingv.) caracteristică modală care exprimă faptul că un anume proces este implicat în enunțul verbului.

lectorat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Lektorat)

1. funcția de lector.
2. catedră universitară a unei țări în altă țară, în cadrul căreia profesori ai celei dintâi predau studenților din țara gazdă, o anume materie de învățământ.
3. grup de profesori din învățământul superior care predau o disciplină la o altă facultate decât aceea de care aparțin.