Dictionar

diplomaticesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (diplomatic + -esc)

1. referitor la diplomație sau la diplomați; care aparține diplomației sau diplomaților; diplomatic.
 

acreditare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (acredita)

1. acțiunea de a acredita.
2. scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic.
 

atașat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ataşa)

1. adj. alăturat, alipit.
2. apropiat, devotat.
3. s. m. cel mai mic în rang între membrii reprezentanței diplomatice a unui stat.
 

cancelar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. cancellarius)

1. (în evul mediu) șeful cancelariei și al arhivei regale sau imperiale.
2. înalt demnitar, prim-ministru în Germania și, odinioară, în Rusia și în Austria.
3. înalt demnitar al unei instituții în unele țări (Anglia, Franța etc.).
4. lord ~ = președintele Camerei Lorzilor în Anglia.
5. șeful cancelariei unei reprezentanțe diplomatice sau consulare.
6. șef administrativ al unor universități din S.U.A.
 

cancelarie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cancelleria, rus. kanceliariia)

1. birou, secție a unei instituții admi-nistrative.
2. sală într-o școală, loc de adunare a cadrelor didactice.
3. serviciu în cadrul reprezentanțelor diplomatice și consulare.
 

comunicat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. communiqué)

1. înștiințare oficială difuzată prin presă, radio etc. asupra anumitor tratative diplomatice, evenimente etc.
2. buletin oficial al comandamentului suprem al unei armate prin care publicul este informat în timp de război cu privire la operațiile militare.
 

conclusum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. conclusum)

1. decizie a anumitor adunări (diete germanice etc.).
2. notă rezumând dezbateri diplomatice.