directețe

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (direct + -eţe)

1. calitatea de a fi direct, de a spune ceva fără ocolișuri; directitate.

ampex

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. ampex)

1. procedeu de reluare rapidă în cadrul transmisiilor directe a imaginilor de televiziune prin intermediul unei imprimări magnetice.

areal 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. areale)

1. în afara realității; ireal; care respinge apropierile prea directe între planul artistic și cel real.

consumator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. consommateur)

1. persoană care face consumație într-un local public.
2. persoană care achiziționează produse pentru uz personal și nu pentru a le revinde.
3. cel care consumă, care folosește bunuri sau servicii pentru a produce ceva; aparat care consumă energie electrică.
4. (loc. nom.) ~ țintă = potențial client vizat de un mesaj comercial.
5. (loc. nom.) ~ final = consumator care folosește un bun sau serviciu pentru uzul său personal, în vederea satisfacerii directe a unei nevoi (nu este neapărat cel care achiziționează un bun sau un serviciu, ci cel care îl folosește).
6. (loc. nom.) ~ intermediar = consumator care folosește un bun sau un serviciu ca parte a unei activități de producție.
7. (antonim) producător.

derivă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dérive)

1. unghi format de axul longitudinal al unei (aero)nave cu drumul de urmat sub acțiunea curenților.
2. a merge (sau a fi) în ~ = a naviga în voia vântului, a valurilor și curenților.
3. deplasare a ghețurilor de la poli.
4. a fi în ~ = (fig.) a fi fără voință, fără energia necesară unei acțiuni.
5. unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire.
6. (tehn.) abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială.
7. partea verticală fixă a ampenajului unui avion sau planor.

directitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (direct + -itate)

1. însușirea de a spune lucrurile fără artificii sau ocolișuri; directitudine, directețe.

directitudine

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (direct + -itudine)

1. însușirea de a spune lucrurile în mod direct, fără artificii sau ocolișuri; directitate, (rar) directețe.