Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. directif)
1. care dirijează o activitate sau un sector de activitate.
2. referitor la o anumită direcție; direcțional.
3. (despre antene) care emite într-o singură direcție; direcțional.
4. (tehn.) care are direcție fixă.
5. (despre forme verbale) care poate provoca o acțiune sau o reacție auditorului, către care este orientată comunicarea.
Parte de vorbire: vb. tr. (rar)
Origine: (directiv)
1. a conduce o activitate; a direcționa.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. directive)
1. instrucţiune generală, îndrumare dată de un organ superior organelor în subordine.
2. document al unui partid politic cuprinzând principalele orientări şi obiective programatice.
3. (inform.) instrucţiune a unui program.
Parte de vorbire: s.f. (rar)
Origine: (directiva)
1. conducere și orientare a unei activități; direcționare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. directivité)
1. proprietate a unei surse (respectiv a unui receptor) de radiaţii de a emite (recepţiona) preferenţial radiaţia în (din) anumite direcţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. centralisme)
1. sistem de subordonare administrativă, economică sau politică a organelor locale, directivelor sau dispoziţiilor organelor centrale.
2. ~ democratic = principiu de bază al organizării şi activităţii partidelor comuniste şi al statelor socialiste.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. directeur, lat. director, /III/ după fr. directrice)
1. adj. care dirijează, care orientează, care trasează direcţii.
2. roţi ~oare = roţi care permit conducerea unui vehicul.
3. plan ~ = hartă la scară mică, care serveşte la pregătirea operaţiilor militare.
4. s. n. element constructiv pentru mărirea directivităţii unui sistem de antene.
5. s. f. (mat.) curbă pe care se sprijină generatoarele rectilinii ale unei suprafeţe conice sau cilindrice.
6. (la conice) polara unuia dintre focare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. directionnel)
1. care orientează, care arată direcţia; care servește la dirijarea unei mișcări sau la indicarea unei direcții.
2. (despre radio) care emite pe un fascicul puţin divergent; directiv.
3. se spune despre o antenă care emite sau recepționează unde într-o singură direcție.
4. antenă ~ă = antenă de emisie sau recepţie dotată cu directivitate.
5. (despre galerii de mină) care este săpat în lungul direcției straturilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., fr. laser)
1. generator şi amplificator de radiaţii, foarte intense şi înguste, cu mare directivitate, având utilizări în domenii foarte diferite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réflecteur)
1. s. n. dispozitiv al unui corp de iluminat sau al unui proiector care, pe baza fenomenului de reflexie, dirijează într-o anumită direcție fluxul luminos emis de sursa de lumină.
2. oglindă concavă care reflectă lumina într-o direcție voită.
3. telescop al cărui obiectiv este constituit dintr-o oglindă concavă.
4. (electr.) element component al unor antene, pentru a le mări directivitatea.
5. s. m. personaj literar, purtătorul de cuvânt al autorului.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. tracer)
1. a însemna pe o suprafață linia unui drum, conturul unui desen etc.; a însemna pe o piesă brută elementele necesare pentru prelucrarea ei.
2. a indica, a da directive în ceea ce privește o acțiune, o activitate etc.
3. a arăta esențialul într-o chestiune etc.; a schița, a descrie.