Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. directivité)
1. proprietate a unei surse (respectiv a unui receptor) de radiaţii de a emite (recepţiona) preferenţial radiaţia în (din) anumite direcţii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. directionnel)
1. care orientează, care arată direcţia; care servește la dirijarea unei mișcări sau la indicarea unei direcții.
2. (despre radio) care emite pe un fascicul puţin divergent; directiv.
3. se spune despre o antenă care emite sau recepționează unde într-o singură direcție.
4. antenă ~ă = antenă de emisie sau recepţie dotată cu directivitate.
5. (despre galerii de mină) care este săpat în lungul direcției straturilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., fr. laser)
1. generator şi amplificator de radiaţii, foarte intense şi înguste, cu mare directivitate, având utilizări în domenii foarte diferite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réflecteur)
1. s. n. dispozitiv al unui corp de iluminat sau al unui proiector care, pe baza fenomenului de reflexie, dirijează într-o anumită direcție fluxul luminos emis de sursa de lumină.
2. oglindă concavă care reflectă lumina într-o direcție voită.
3. telescop al cărui obiectiv este constituit dintr-o oglindă concavă.
4. (electr.) element component al unor antene, pentru a le mări directivitatea.
5. s. m. personaj literar, purtătorul de cuvânt al autorului.