Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. direction, lat. directio)
1. orientare în spaţiu a unui obiect, a unei mişcări faţă de un punct de referinţă: sens de desfăşurare a unei acţiuni.
2. (mat.) proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată.
3. (organ de) conducere a unei instituţii, întreprinderi etc.
5. funcţie de director; biroul directorului.
6. subdiviziune în cadrul unui minister sau organ central care conduce o anumită ramură de activitate.
7. totalitatea (sistemul) organelor cu care se dirijează un vehicul.
8. parte mobilă a ampenajului vertical cu ajutorul căruia pilotul manevrează avionul în plan orizontal.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. management)
1. activitatea, arta de a conduce.
2. ştiinţa organizării şi conducerii întreprinderilor, a valorificării eficiente a resurselor umane, financiare şi materiale ale unei organizaţii.
3. activitatea directorului, de conducere a unei firme, a unei intreprinderi comerciale sau industriale etc.
4. (prin metonimie) mulțimea de persoane care elaborează politica și administrarea unei întreprinderi; ansamblul directorilor unei firme, unui grup industrial etc.
5. (prin analogie) organizare personală pe plan social, profesional și familial.