Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. directionnel)
1. care orientează, care arată direcţia; care servește la dirijarea unei mișcări sau la indicarea unei direcții.
2. (despre radio) care emite pe un fascicul puţin divergent; directiv.
3. se spune despre o antenă care emite sau recepționează unde într-o singură direcție.
4. antenă ~ă = antenă de emisie sau recepţie dotată cu directivitate.
5. (despre galerii de mină) care este săpat în lungul direcției straturilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. distribution, lat. distributio)
2. felul cum sunt repartizate rolurile unei piese, ale unui film etc.; totalitatea actorilor dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc.
3. (fiz.) modul cum sunt repartizate elementele mai multor mulţimi (electroni, atomi, molecule) după valorile posibile ale unei mărimi caracteristice (viteză, energie etc.).
4. dirijarea şi repartizarea spre consumatori a unui fluid, flux de energie etc.
5. totalitatea organelor unei maşini care comandă automat diferite faze de funcţionare ale acesteia.
6. (lingv.) ansamblul poziţiilor pe care un element (sunet, morfem) îl poate ocupa într-un cuvânt sau într-o frază.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. militarisme, germ. Militarismus)
1. politică care acordă armatei şi celorlalte instituţii militare un loc preponderent în societate, iar conducătorilor militari un rol principal în dirijarea politicii interne şi externe a ţării.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. orthopsychologie)
1. disciplină psihoeducativă care îşi propune corectarea sau dirijarea spre anumite scopuri practice a gândirii şi activităţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pilotage)
1. construcţie hidrotehnică din piloţi2 bătuţi în albia unui curs de apă flotabil, pentru dirijarea plutitului liber.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. précipitron)
1. dispozitiv electrostatic pentru purificarea aerului dintr-o încăpere prin dirijarea prafului spre unul dintre electrozi.