disc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. disque, lat. discus)

1. obiect plat cu contur circular.
2. obiect rotund și plat în proba atletică de aruncare la distanță; proba însăși.
3. placă circulară de material plastic pe care sunt gravate înregistrări sonore.
4. (inform.) suport circular magnetic pentru stocarea informației.
5. ~ de frecvență = disc cu înregistrări speciale pentru verificarea și măsurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor.
6. muzică înregistrată pe disc (2).
7. suprafața aparentă a Soarelui sau a Lunii, văzută de un observator de pe Pământ.
8. organ sau structură anatomică circulară, plată.
9. ~ embrionar (sau germinativ) = formație a embrionului în stadiul de blastulă la rechini, pești osoși, reptile și păsări; bănuț; ~ intervertebral = țesut fibros între două vertebre, ca un disc cu un nucleu bulbos; hernie de ~ = hernia discului intervertebral.
10. receptaculul sau partea terminală la compozee.

disc

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT discus
2. FR disque
3. EN disc; disk
4. DE Scheibe
5. RU диск; центр шляпки
6. HU korong

compact-disc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. compact-disk)

1. disc optic, de proporții reduse (12 cm diametru), conținând date digitalizate, decodabil prin sistem laser.

disc bazal

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT discus basalis
2. FR disque basal
3. EN small disk
4. DE Basalscheibchen; Scheibchen
5. RU бaзaльный диск; мaленький диск
6. HU alapkorong

disc supraapicular; disc suprahilar

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT plaga
2. FR plage supraapiculaire
3. EN plage; suprahilar disc
4. DE suprahilare Plage
5. RU стерильное пятно; супрarилярный диск
6. HU csúcs feletti, magköldök feletti korong

disc-jockey

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amer. disc-jockey)

1. prezentator, comentator de muzică pe discuri la radio sau în discoteci.

disc-recital

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (disc + recital)

1. disc care conține un recital.

discal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. discal)

1. referitor la discurile intervertebrale.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abiologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiologie)

1. disciplină care studiază elementele anorganice, adică elementele lipsite de viață.

aborda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aborder)

1. intr. (despre nave) a se ciocni.
2. a se opri lângă o navă bord la bord.
3. a acosta.
4. tr. (fig.) a se apropia de cineva spre a-i vorbi.
5. a începe studiul unei probleme; a deschide o discuție.

acantologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acanthologie)

1. disciplină care se ocupă cu studiul spinilor.

acarologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acarologie)

1. disciplină care se ocupă cu studiul căpușelor și acarienilor.

acianopsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acyanopsie)

1. (med.) formă de discromatopsie care constă în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră (și violetă, pentru unii autori), una dintre cele trei culori fundamentale (roșu, verde și albastru).