discernământ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discernement)

1. facultatea de a discerne; judecată, rațiune.

criticism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. criticisme)

1. denumire dată de Kant filozofiei sale, considerând „critica cunoașterii” drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filozofice.
2. tendință majoră în cultura modernă de autonomizare, de afirmare a raționalității și individualității.
3. tendința de a critica cu orice preț, fără discernământ, de a exagera laturile negative ale lucrului criticat.

judicios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. judicieux)

1. care judecă cu discernământ, bine gândit.

snobism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. snobisme)

1. atitudine, conduită de snob.
2. admirație nefirească și fără discernământ pentru tot ceea ce este la modă.
3. admirație și imitație servilă pentru un mediu considerat mai distins sau mai înalt din punct de vedere social.

șovin, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. chauvin)

1. I. referitor la șovinism; propriu șovinismului; șovinist.
2. care dă dovadă de un patriotism fanatic.
3. care afișează o preferință excesivă pentru patria sa, regiunea sa etc.
4. II. adept al șovinismului; șovinist.
5. persoană care admiră cu exces și fără discernământ tot ce aparține țării sale și denigrează sistematic tot ce este străin.
6. (antonim) xenofil.

snoabă

Parte de vorbire:  adj., s.f.  
Etimologie: (fr. snob)

1. (cea) care admiră și adoptă fără discernământ și cu orice preț tot ce este la modă.
2. (cea) care are tendința să-i respingă sau să-i ignore pe cei din clasele sociale inferioare sau cu nivel de școlarizare mai scăzut.
3. (var.) snobă.

pantofag

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pantophage)

1. care se hrănește cu substanțe vegetale și animale; care mănâncă de toate fără discernământ; omnivor.