disciplina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. discipliner, lat. disciplinari)

1. tr., refl. a (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea.

disciplină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discipline, lat. disciplina)

1. totalitatea regulilor de conduită și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități; supunere a membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere etc.
2. spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă.
3. ramură a unei științe; domeniu, specialitate: (p. ext.) știință.

autodisciplină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autodiscipline)

1. disciplină pe care și-o impune cineva.
2. (într-o unitate școlară) menținerea disciplinei prin elevi.

disciplinabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. disciplinable)

1. care poate fi disciplinat; docil.

disciplinar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. disciplinaire)

1. adj (și adv.) potrivit disciplinei.
2. pedeapsă ~ă = pedeapsă aplicată (cuiva) pentru încălcarea unor reguli de disciplină.
3. referitor la o disciplină științifică.

indisciplină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indiscipline)

1. lipsă de disciplină; nesupunere; (p. ext.) dezordine.

interdisciplină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (inter1- + disciplină)

1. disciplină științifică liminară, de contact și interferență între două științe fundamentale.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abiologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiologie)

1. disciplină care studiază elementele anorganice, adică elementele lipsite de viață.

acantologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acanthologie)

1. disciplină care se ocupă cu studiul spinilor.

acarologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acarologie)

1. disciplină care se ocupă cu studiul căpușelor și acarienilor.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

acordic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. akkordisch, Akkordik)

1. adj. referitor la acordică.
2. s.f. disciplină muzicală care studiază diferitele acorduri.