Dictionar

discipol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. discipulus, după fr. disciple)

1. elev (al unui maestru).
2. adept și continuator al unei doctrine.
 

condiscipol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. condisciple, lat. condiscipulus)

1. coleg de studiu, de învățătură.
 

acusmatic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acousmatique)

1. (fil.) nume dat discipolilor lui Pitagora.
 

ashram

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. ashram)

1. ermitaj, locul de retragere colectivă unde discipolii se adună în jurul unui guru pentru a primi învățătura sa.
 

elev, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. élève)

1. copil sau tânăr care primește educație, învață într-o școală sau care urmează o formă de învățământ mediu sau elementar.
2. discipol, adept, urmaș, învățăcel al unui maestru, al unei școli literare, doctrine etc.
3. (antonime) cunoscător, expert.
 

Esculap

Parte de vorbire:  I. s.m., II. s. propriu  
Etimologie: (fr. esculape, cf. lat. Aesculapius „zeul medicinei”)

1. I. (fam.) persoană care practică medicina; medic.
2. II. arta lui ~ = medicină.
3. discipolul lui ~ = doctor.
 

freudism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. freudisme)

1. ansamblul teoriilor și al practicilor psihanalitice ale lui Sigmund Freud și ale discipolilor lui, în special mecanismul de refulare psihologică, centralitatea dorinței sexuale în dezvoltarea personalității și eficacitatea „curei de vorbire” sau a tehnicii psihanalitice; psihanaliză.
 

hegelian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. hégélien)

1. I. referitor la hegelianism, filosofia lui Hegel și a discipolilor săi.
2. care decurge din gândirea lui Hegel.
3. care aparține filozofiei lui Hegel.
4. II. adept al hegelianismului (al filozofiei lui Hegel).
5. cel care aderă la gândirea lui Hegel.