Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. discomfort)
2. stare neplăcută de nesiguranţă, de insatisfacţie.
3. (biol.) tulburare a stării normale a unui organism, cauzată de diverşi factori de mediu.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aphagie)
1. (med.) incapacitatea de a înghiți, legată de un disconfort (disfagie) sau de o durere (odinofagie).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cognitif)
1. care se referă la cunoaștere; care este capabil de cunoaștere.
2. (psihologie aplicată) care se referă la mijloacele și mecanismele de dobândire a cunoștințelor.
3. test ~ = test de cunoștințe sau de eficiență (spre deosebire de testul de aptitudini).
4. (lingvistică) funcție ~ă = funcția de comunicare care se traduce în limbaj prin fraza asertivă folosită pentru a informa, pentru a face cunoscut un gând unui interlocutor; funcție referențială a limbajului.
5. psihologie ~ă = studiul științific al proceselor mentale precum atenția, utilizarea limbajului, memoria, percepția, rezolvarea problemelor, creativitatea și raționamentul; psihologia cunoașterii.
6. (psihologie) tulburare ~ă = termen care desemnează o tulburare mintală care afectează în special și în principal memoria.
7. (psihologie) disonanță ~ă = disconfort mental cauzat de două cogniții ireconciliabile.
8. bulă ~ă = limitarea conexiunilor sociale ale unei persoane prin cultura sa și informațiile accesibile acesteia prin intermediul noilor tehnologii.
9. hartă ~ă = diagramă care permite de a reprezenta vizual și de a urma calea asociativă a gândirii.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. confort)
1. totalitatea condițiilor materiale care fac o locuință comodă, plăcută și igienică; comoditate a vieții, bunăstare.
2. (franțuzism înv.) fotoliu capitonat în întregime.
3. (psihologie) zonă de ~ = situație în care o persoană se simte confortabil, relaxat.
4. (antonime) disconfort, inconfort, incomoditate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (deranja + -ant)
1. care deranjează, provoacă disconfort.
2. care perturbă buna funcționare, starea sau cursul normal.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dyspepsie, lat. dyspepsia)
1. (med.) tulburare digestivă caracterizată printr-o durere și un disconfort cronic, în regiunea stomacului sau epigastru; digestie grea.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. incommodité)
1. stare de jenă, de disconfort fizic sau moral, cauzat de ceva care obosește, care enervează.
2. lipsă de comoditate; situație incomodă; caracter incomod.