Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. discordance)
3. (geol.) dispoziţie neparalelă a unor straturi noi faţă de altele mai vechi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (an1- + acronie)
1. discordanţă între timpul real al desfăşurării evenimentelor şi cronologia ideală a narării lor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dysharmonie)
1. lipsă de armonie, discordanţă.
2. (psihiatr.) tip de personalitate caracterizat printr-un dezechilibru net, cu dificultăţi de adaptare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hétérophonie)
1. (muz.) discordanţă provenită din abaterile ritmice şi de intonaţie a vocilor mai multor cântăreţi care interpretează aceeaşi melodie.
Parte de vorbire: s.n. (înv.)
Origine: (fr. charivari)
1. muzică zgomotoasă și discordantă.
2. zgomot puternic, tumult; zgomot asurzitor.