Rezultate secundare (Discret,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. discret, lat. discretus)
1. adj. care ştie să păstreze un secret, o taină.
2. rezervat, reţinut (în purtări, în vorbe).
3. (mat., fil.) format din elemente distincte; care variază în salturi; discontinuu.
4. (fiz.; despre semnale) a cărui mărime este reprezentată printr-un număr finit de valori.
5. (fig.) greu, puţin perceptibil.
6. adv. fără să atragă atenţia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. discrétion, lat. discretio)
2. a păstra ~ = a nu divulga o taină încredinţată.
3. (fam.) la ~ = din belşug; la ~a (cuiva) = la cheremul, la dispoziţia (cuiva).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. discrétionnaire)
1. arbitrar.
2. care are prin lege libertate de acţiune.
3. puteri ~e = puteri date unei autorităţi de a lua măsurile pe care le socoteşte necesare în anumite împrejurări şi în afara legii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. discretorium, fr. discrétoire)
1. adunare de clerici, consiliul superiorului unei mănăstiri catolice.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. affichage)
1. acțiunea de a (se) afișa sau rezultatul acțiunii respective; lipire de afișe; afișare.
2. (fig., depr.) faptul de a se afișa fără discreție; exhibiție intensivă sau indiscretă.
3. (inform.) mod de vizualizare a datelor și rezultatelor furnizate de un ordinator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bavard)
2. incapabil de a păstra un secret; indiscret.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso)
1. care manifestă curiozitate; indiscret.
2. care stârneşte curiozitate; ciudat, neobişnuit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. curiosité, lat. curiositas)
1. dorinţa de a cunoaşte ceva nou sau neobişnuit.
2. indiscreţie.
3. caracterul ciudat al unui lucru, al unei fiinţe; raritate, ciudăţenie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. délicat, lat. delicatus)
1. (despre aspectul unor fiinţe sau lucruri) gingaş, fin, graţios.
3. (despre mâncăruri) de bună calitate, bun la gust.
4. (despre culori) discret, pal, estompat.
5. ales, distins; (fig.) atent, prevenitor.
6. (despre situaţii) în care trebuie acţionat cu prudenţă, cu rezervă; dificil, greu de rezolvat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dictateur, lat. dictator)
1. (în Roma antică) magistrat suprem, ales de senat pe termen de şase luni şi investit cu putere absolută în vreme de război.
2. conducător de stat cu puteri discreţionare.
3. (fig.) om cu purtări autoritare.