Dictionar

disecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dissection, lat. dissectio)

1. deschidere chirurgicală a unui organism, separând diferitele lui componente pentru a le studia structura sau vătămăturile cauzate de o boală.
 

microdisecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. microdissection)

1. disecție sub microscop, pe celule sau pe ființe foarte mici.
2. ~ cu laser = utilizarea unui laser cuplat la microscop pentru a diseca celulele selectate.
3. ~ cromozomală = tehnică care îndepărtează fizic o secțiune mare de ADN dintr-un cromozom complet (utilizarea unui ac fin de sticlă la microscop pentru a îndepărta o porțiune dintr-un cromozom complet).
 

anatomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anatomie, lat., gr. anatomia)

1. știință care se ocupă cu studiul structurii organismului uman, animal sau vegetal.
2. disecție.
3. structura internă a unui organism sau organ.
4. formă exterioară a unui corp.
5. (fig.) studiu, analiză minuțioasă.
 

biotomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biotomie)

1. studiul structurii unui animal sau a unei plante prin disecție.
 

cerebrotomie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cérébrotomie)

1. (med.) disecție a creierului în timpul unei autopsii.
 

condrotomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chondrotomie)

1. disecție a unui cartilaj.
 

diseca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. disséquer, lat. dissecare)

1. a efectua o disecție.
2. (fig.) a analiza (ceva) minuțios, a cerceta atent.
 

encefalotomie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. encéphalotomie)

1. (med.) incizie chirurgicală sau disecție a encefalului.