Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. disjonction, lat. disiunctio)
2. despărţire, separare; diastază (2).
3. asindent.
4. (biol.) separare a unei perechi de cromozomi în cursul mitozei sau meiozei.
5. (log.) relaţie între două enunţuri care se exclud reciproc; conectiv.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. diastase)
1. (biochimie) ferment solubil, prezent în cantități mici în țesuturile vii, animale sau vegetale, unde acționează ca un catalizator biologic; enzimă.
2. (biochimie) substanță produsă prin germinarea diferitelor cereale, în special orz, și utilizată în special pentru fabricarea berii; amilază.
3. dezlipire accidentală a două părţi anatomice, normal unite sau articulate între ele; disjuncţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. disjonctif, lat. disiunctivus)
1. (log.) care se află într-un raport de disjuncţie.
2. propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie coordonată care se găseşte într-un raport de excludere faţă de coordonata ei; conjuncţie ~ă = conjuncţie care leagă propoziţii disjunctive.