Dictionar

Rezultate principale (Dispreţ,):

Dispreţ

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. disprezzo)

1. sentiment care face pe cineva nu aibă stimă pentru altcineva sau nu considere bun un lucru.

2. desconsiderare a unei persoane, a unui lucru.


Rezultate secundare (Dispreţ,):

Dispreţui

Parte de vorbire: vb.
Origine: (dispreţ)

1. a avea dispreţ pentru cineva sau ceva; a desconsidera.


Disprețuitor, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (dispreţui + -tor)

1. care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț; batjocoritor.


Abject, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.

2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.

3. (antonime) respectabil, stimabil.


Abjecţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.

2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.

3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.

4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.

5. (var. înv.) abjecțiune.

6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.


Adulaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adulation, lat. adulatio)

1. faptul de a adula; admirație fără margini, flatare excesivă; adulare.

2. (var.) adulațiune.

3. (antonime) detestare, disprețuire.


Altier, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. altier)

1. care arată un orgoliu nemăsurat şi dispreţuitor; semeţ, îngâmfat.


Anticonformist, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fe. anticonformiste)

1. (persoană) care disprețuiește convențiile sociale, normele general acceptate; nonconformist.

2. (persoană) care se opune conformismului, ideilor consacrate; nonconformist.


Aroganţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arrogance, lat. arrogantia)

1. atitudine de mândrie dispreţuitoare; obrăznicie, înfumurare, impertinenţă.