Parte de vorbire: vb.
Origine: (dispreţ)
1. a avea dispreţ pentru cineva sau ceva; a desconsidera.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (dispreţui + -tor)
1. care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț; batjocoritor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)
1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adulation, lat. adulatio)
1. faptul de a adula; admirație fără margini, flatare excesivă; adulare.
3. (antonime) detestare, disprețuire.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. altier)
1. care arată un orgoliu nemăsurat şi dispreţuitor; semeţ, îngâmfat.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fe. anticonformiste)
1. (persoană) care disprețuiește convențiile sociale, normele general acceptate; nonconformist.
2. (persoană) care se opune conformismului, ideilor consacrate; nonconformist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arrogance, lat. arrogantia)
1. atitudine de mândrie dispreţuitoare; obrăznicie, înfumurare, impertinenţă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. déconsidérer)