Dictionar

abjecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
5. (var. înv.) abjecțiune.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
 

cosmopolitism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cosmopolitisme, rus. kosmopolitizm)

1. concepție din epoca de criză a sclavagismului grec și roman care promova ideea „cetățeniei universale”.
2. concepție care propagă indiferența față de patrie, neîncrederea în capacitățile creatoare ale propriului popor, disprețul față de valorile culturii materiale și spirituale ale propriei națiuni, față de limba și tradițiile naționale progresiste.
 

gimnozofist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. gymnosophiste)

1. filozof hindus, ascet și mistic, care se caracteriza printr-o viață de o simplitate extremă și prin disprețul față de orice plăceri, față de durere și de moarte.
2. ascet aparținând unei secte hinduse, ai cărei membri trăiau aproape goi și se dedicau contemplării și meditației.
3. (var.) ghimnozofist, gimnozof.
 

stigmatiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. stigmatiser)

1. a aplica cu fierul roșu stigmatul (2).
2. a arunca asupra cuiva disprețul public; a înfiera, a defăima, a dezonora.
 

abjecțiune

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț; josnicie, ticăloșie.
4. (var. uzuală) abjecție.
5. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.