Dictionar

dispreț

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. disprezzo)

1. sentiment care face pe cineva să nu aibă stimă pentru altcineva sau să nu considere bun un lucru.
2. desconsiderare a unei persoane, a unui lucru.
 

disprețui

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (dispreţ)

1. a avea dispreț pentru cineva sau ceva; a desconsidera.
 

disprețuitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (dispreţui + -tor)

1. care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț; batjocoritor.
 

abject, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.
 

abjecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
5. (var. înv.) abjecțiune.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
 

adulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adulation, lat. adulatio)

1. faptul de a adula; admirație fără margini, flatare excesivă; adulare.
2. (var.) adulațiune.
3. (antonime) detestare, disprețuire.
 

altier, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. altier)

1. care arată un orgoliu nemăsurat și disprețuitor; semeț, îngâmfat.
 

anticonformist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fe. anticonformiste)

1. (persoană) care disprețuiește convențiile sociale, normele general acceptate; nonconformist.
2. (persoană) care se opune conformismului, ideilor consacrate; nonconformist.
 

aroganță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrogance, lat. arrogantia)

1. atitudine de mândrie disprețuitoare; obrăznicie, înfumurare, impertinență.